Regizorul Cristian Mungiu, care a produs filmul-omnibus "Amintiri din Epoca de Aur", a declarat, într-un interviu acordat MEDIAFAX, că seria de scurtmetraje este o comedie cu întâmplări reale din anii '80 şi nu o peliculă marcată de nostalgii comuniste.
Cristian Mungiu, care a primit premiul Palme d'Or în 2007, pentru filmul "4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile", mai povesteşte în interviul acordat MEDIAFAX despre colaborarea dintre cinci regizori care realizează un film-omnibus, dar şi despre planurile sale de producător.
"Amintiri din Epoca de Aur" este format din şase scurtmetraje, după un scenariu de Cristian Mungiu, pe care acesta le-a regizat împreună cu Ioana Uricaru, Răzvan Mărculescu, Constantin Popescu şi Hanno Hoefer.
Prima parte a filmului "Amintiri din Epoca de Aur", "Tovarăşi, frumoasă e viaţa!", are premiera de gală joi seară, la Cinema Studio din Capitală.
Prezentăm integral interviul acordat MEDIAFAX de către Cristian Mungiu:
Reporter: Aţi ales să nu semnaţi scurtmetrajele ce alcătuiesc "Amintiri din Epoca de Aur". Filmul este descris ca unul colectiv, dar fiecare scurtmetraj a fost realizat, de asemenea, "în echipă"? V-aţi vizitat la filmări? Aţi împărtăşit idei sau aţi lăsat fiecărui regizor libertatea de a alege cum face filmul său?
Cristian Mungiu: Fiecare scurtmetraj a avut un regizor responsabil şi şef pe platou, căci aşa funcţionează filmul - fără autoritatea şi viziunea cuiva anume nu se poate întâmpla. Însă am discutat înainte de filmări despre scenarii, am fost unii la filmările altora şi ne-am consultat după ce filmele au fost gata referitor la montaj, la muzica de folosit, la ordinea episoadelor şi la alte amănunte.
Rep.: De ce aţi ales să faceţi un film despre comunism la aproape 20 de ani de la dispariţia acestuia în România?
C.M.: O poveste despre un miliţian care primeşte un porc viu de Crăciun şi nu ştie cum să-l taie în bloc fără să-l audă vecinii nu este un film despre comunism. "Amintiri din Epoca de Aur" este o comedie cu întâmplări reale din anii '80, dar asta nu îl face un film despre comunism.
Rep.: Când aţi scris scenariul, aveaţi deja în minte regizorii care vor lucra la acest proiect?
C.M.: Doar pe Hanno Hoefer. El a fost implicat de la început în proiect. Apoi, pe rând, au confirmat Răzvan Mărculescu, Constantin Popescu şi Ioana Uricaru. Le mulţumesc foarte mult pentru generozitatea şi adaptabilitatea de care au dat dovadă, căci pentru un regizor e mai greu să lucreze în echipă decât de unul singur.
Rep.: Aţi vrut ca vreun regizor anume să se alăture proiectului "Amintiri din Epoca de Aur" şi acest lucru nu s-a întâmplat?
C.M.: Lucrul la "Amintiri din Epoca de Aur" a început înainte ca eu să iau Palme d'Or pentru "432". Vorbeam atunci de proiectul ăsta cu Corneliu Porumboiu şi Radu Muntean, însă, după ce am primit premiul, a părut mult mai logic ca să cooptez nişte regizori care nu debutaseră încă în lungmetraj, cu speranţa că notorietatea Cannes-ului şi a premiului meu îi va ajuta în carieră. Şi cred că lucrul ăsta deja se întâmplă - Ioana Uricaru fiind aleasă, anul acesta, pentru rezidenţa oferită de festivalul de la Cannes pentru regizori debutanţi.
Rep.: Există păreri potrivit cărora "Amintiri din Epoca de Aur" este un film care va prinde mai mult în Vest, unde comunismul este văzut ca fiind ceva "exotic", în România, lumea fiind săturată de nostalgiile comuniste. Ce replică aveţi faţă de asemenea opinii?
C.M.: Comediile prind întotdeauna mai bine acasă decât în străinătate, datorită limbajului. Şi e prima comedie despre perioada respectivă care se face în România. Prezumţia că un film plasat în anii '80 e "bântuit de nostalgii comuniste" e un semn de simplitate mintală.
Rep.: "Amintiri" a circulat prin mai multe festivaluri. Care au fost reacţiile şi cum au diferit ele, în funcţie de zonă (de exemplu, Sarajevo faţă de Toronto)?
C.M.: Nu sunt două proiecţii la fel nici măcar în aceeaşi ţară, iar reacţiile depind de tot felul de lucruri neaşteptate. La Toronto, de exemplu, oamenii au început să râdă încă de la genericul de început, pentru că sala era plină de români. La Sarajevo, fiind vorba de un teritoriu ex-socialist, spectatorii au râs cam în aceleaşi locuri în care râd şi cei din România şi au înţeles conotaţiile poveştilor foarte bine, trecând şi ei prin asemenea întâmplări. La Cannes, povestea episodului în care Giscard d'Estaing îl întâlneşte pe Ceauşescu a fost cea mai prizată (a avut cea mai mare priză la public, n.r.), nu doar pentru că era vorba de un preşedinte francez, ci şi pentru că şi preşedintele Sarkozy e scund şi umblă vorba că şi fotografiile lui sunt trucate să-l facă să pară mai înalt, cum se întâmpla şi cu prea-înţeleptul.
Rep.: Scriaţi, la un moment dat, despre confesiunile pe care vi le-a facut Gaspar Noe vizavi de "4,3,2", la Toronto. Dumneavoastră, ca regizor, vă mai aflaţi încă sub "zodia 4,3,2", adică oamenii vorbesc despre acest film, instinctiv, când vă întâlnesc? În prezent, oamenii vorbesc mai mult despre "Amintiri" sau despre "4,3,2"?
C.M.: Desigur că eu sunt asociat mai mult cu "4,3,2" şi e absolut normal: acela e un film care a circulat mult, a luat Palme d'Or şi a avut un impact copleşitor asupra foarte multor oameni. "Amintiri" e primul meu film ca producător, abia începe să circule şi, deocamdată, e perceput ca o surpriză plăcută, oamenii neaşteptându-se ca după o dramă eu să revin în atenţia publică cu o comedie plasată exact în aceeaşi perioadă, dar exact ăsta a fost pariul.
Rep.: Aveţi un fiu care nu a trăit perioada comunistă. Lui ce îi povestiţi despre comunism? Cum a rezonat la "Amintiri din Epoca de Aur"?
C.M.: Fiul meu are 4 ani şi jumătate şi deocamdată se uită la desene animate, însă are o oarecare atracţie faţă de camera video, noi doi coregizând deja trei filme cu premisă, conflict dramatic şi rezoluţie despre jucăriile lui.
Rep.: "Amintiri din Epoca de Aur" demonstrează că fiecare dintre oamenii care au trăit în comunism are un banc, o întâmplare veselă din această perioadă. Capitalismul rezervă astfel de poante, adică este la fel de ofertant (cel puţin pentru regizori)?
C.M.: Nu ştiu sigur dacă ce trăim noi e capitalism, dar, în orice caz, deocamdată pare că generează mai degrabă nevroze şi nervi decât umor - fie el şi haz de necaz. Poate că e nevoie să mai treacă timpul ca să vedem părţile comice ale unor figuri care acum ne umplu ecranele tv toată ziua. Dar, de exemplu, pasarela peste calea ferată dinspre Pipera care are la mjloc tocmai firele de curent ale trenurilor pare o glumă dintr-un film cu proşti.
Rep.: Aţi spus, recent, că produceţi un film numit "Malpensa". Puteţi să îmi daţi mai multe detalii despre acest proiect (care este povestea, cine îl regizează, eventual când încep filmările)?
C.M.: Îl va regiza Ioana Uricaru, iar filmările vor începe când vom găsi toţi banii necesari. E o întâmplare care are loc pe aeroportul din Milano iar filmul o urmăreşte aproape în timp real.
Rep.: S-a vorbit atât de mult despre "Amintiri" în presa de specialitate. Este ceva ce a rămas nespus despre acest proiect?
C.M.: Noi şi presa am vorbit într-adevăr destul. E cazul ca publicul să-şi spună părerea acum.
Prima parte din "Amintiri din Epoca de Aur" va intra în cinematografele româneşti începând cu 25 septembrie. "Tovarăşi, frumoasă e viaţa!" este format din patru scurtmetraje: "Legenda fotografului oficial", "Legenda miliţianului lacom", "Legenda activistului în inspecţie" şi "Legenda politrucului zelos".
Prima parte a "Amintirilor" va deschide şi prima ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Iaşi (25 septembrie - 3 octombrie).
Cea de-a doua parte a "Amintirilor din Epoca de Aur", "Dragoste în timpul liber", va rula în cinematografele româneşti din 23 octombrie. A doua parte este compusă din "Legenda vânzătorilor de aer" şi "Legenda şoferului de găini".
Din distribuţia filmului fac parte actorii Vlad Ivanov, Diana Cavaliotti, Radu Iacoban, Tania Popa, Alexandru Potocean, Emanuel Pîrvu, Paul Dunca, Ion Sapdaru şi Gabriel Spahiu.
Interviu realizat de Oana Ghita, oana.ghita@mediafax.ro.
Sursa: Mediafax.ro
sursa fotografiei 
Silvia Ursu 20 de ani, studenta in cadrul SNSPA, Comunicare, acutalmente dusa hai-hui cu un Erasmus in Belgia, intr-un frumos orasel flamand. Silvia este imprastiata, isi lasa siragurile de margele rosii peste tot. Adora cand e la mare si ia intre degete un fir de nisip. Acum merge mult cu bicicleta ei galbena, intr-o tara mica cu un sitem politic ciudat, in care lucrurile, desi complicate, par sa mearga perfect. Silvia inca nu stie ce vrea sa faca si unde ar vrea sa traiasca si poate de aceea vorbeste despre ea la persoana a treia!
Raluca Popescu, 22 ani, la fel ca mult stimatul domn Berbece, mereu surprinzatoarea don'soara Ionescu si admirabilul domn Constantin - moment in care cititorii nostri isi vor da seama ca a intrat pe acest site cu pile - a terminat si ea prea frumoasa Facultate de Istorie, si asta doar ca s-o inceapa la loc, cu un master de istoria ideilor si mentalitatilor (a se vedea ca toti oamenii de valoare se strang in acelasi loc). Altfel ii plac fructele acre, vinul cu multa scortisoara, elefanteii de tot felul si mirosul de ben-gay. Restul e irelevant. Sau restul e istorie. Mda, asta suna mult mai bine.
Pompiliu-Nicolae Constantin, 23 de ani, absolvent al Facultatii de Istorie-Universitatea Bucuresti. Mastaerand in Istoria ideilor si Mentalitatilor. A absolvit cursurile Centrului pentru Jurnalism Independent si a colaborat cu Sport Total FM, Focus FM, The Monney Channel sau Boom Sport One.
