Manufactured Landscapes

Ieri seara, la Centrul Ceh, a rulat Manufactured Landscapes, o productie canadiana din 2006 (aparuta cam in acelasi timp cu An Unconvenient Truth)  pe care cam ezit sa o numesc documentar, asa ca voi ezita sa o numesc in orice fel :).

Filmul urmareste opera fotografului Edward Burtynsky in calatoria pe care acesta o face in China si Bangladesh, obiectivul sau fiind suprinderea la scara larga a modului in care industrializarea modifica peisajul natural.

Acum, partea buna, exceptionala din punctul meu de vedere o reprezinta fotografiile in sine. Sunt uluitoare si suprind excelent magnituditea fenomenului. Primul cadru al filmului, lung de aproximativ 7 minute si care suprinde un centru de ansamblare pentru produsele electrocasnice din China, te lasa pur si simplu fara rasuflare. Regia este intr-adevar una foarte buna (imi vin in minte imaginile cu nodul rutier din centrul Shaghai-ului care este o opera de arta dupa parerea mea) si permenta pendulare static-dinamic este excelent redata.

sursa fotografiei aici

The bad. Filmului ii lipseste totusi ceva, si aici nu ma leg de modul de tratare al subiectului (inca). Nu e nici macar lipsa unui fir narativ, nici repetitivitatea imaginilor. Filmul are o dinamica proprie, si totusi pare neterminat. Nu m-a convins nici modul in care fotograful incerca sa integreze oamenii in peisaj. Muncitorii, care nu pareau nici tristi, nici nemultumiti de munca pe care o depun zilnic, copiii, batranii, toti ieseau la fel de imobili ca peisajele din care faceau parte. Poate a fost doar impresia mea, poate Burtynsky nu se pricepe foarte bine sa suprinda dinamismul uman dupa ce a pozat atatea "naturi moarte", poate ca intentia lui era tocmai redarea acestei metafore a transformarii omului care pierde contactul cu natura vie.

Si asta ma aduce la partea a treia. The ugly.

Demersul este deosebit de interesant din punct de vedere vizual, indiscutabil. Verticalitatea lui mi se pare insa foarte discutabila. Personal, m-am cam saturat de ipocrizia americanilor si a canadienilor in materie de poluare, deversarea deseurilor and so on. Nu, filmul nu critica pe fata politica economica a Chinei, ci o ia pe partea mult mai ocolita, ceva in genul: noi nu vrem sa tinem o predica, vrem doar sa iti aratam niste imagini si sa te facem sa realizezi singur impactul pe care industrializarea agresiva, excesia (si alte -ive) a Chinei o are asupra mediului. Pentru ca asta este mesajul, cat se poate de simplu.

Da, este fotografiat si peisajul minier din Canada, dar pozele apar pentru nu mai mult de un minut, doua (din 90!) si cuvintele care le insotesc sunt undeva in gama "uimitor...extraordinar...etc".

Da, se filmeaza si in Bangladesh, dar doar pentru ca acolo sunt dezansamblate navele chinezesti. Da, imaginile cu muncitorii chinezi care cauta piese reutilizabile de la computere intr-un centru de colectare (inimaginabil de vast!) sunt socante, dar se trece undeva in fundal faptul ca 50% dintre calculatoarele din toate tarile ajung in China pentru a fi RECICLATE.

DA, se vorbeste despre faptul ca in China s-a construit cel mai mare baraj hidroelectric din lume cu pretul distrugerii unui intreg oras si despre faptul ca locuitorii au fost platiti sa-si darame propriile cladiri. Dar se trece peste faptul ca totusi acesti oameni au fost despagubiti si ca nu au ajuns sa doarma in cutii, ci li s-au dat alte locuinte, la fel cum se ignora complet faptul ca acest baraj: 1. a fost construit ca sa raspunda nevoilor populatiei (e atat de greu de crezut ca si chinezii vor sa duca o viata mai buna si sa aiba un trai mai usor? sincer, stiu cum e sa speli vase iarna cu apa rece, si nu recomand asta nimanui) si nu pentru ca li s-a nazarit lor sa doboare un record si 2. barajul a fost construit tocmai pentru reduce consumul de carbuni (obiectivele sunt reducerea consumului cu 31 milioane de tone/an) si reducerea procentajului de poluare a apei. Ca sa nu mai vorbim de inundatiile anuale. Nu stiu in ce masura e asta o problema in Canada...   Mai multe aici.

Intr-un interviu pe care il puteti gasi aici, regizoarea Jennifer Baichwal vorbeste despre cat de umilitoare sunt astfel de peisaje pentru om si ca este o aroganta sa transformi pamantul atat de radical pentru electricitate.  Eu sunt tare curioasa daca dna Baichwal se duce acasa si face de mancare la lumina lumanarii. La fel sunt curioasa daca a circulat prin China cu o masina alimentata cu hidrogen si daca a trimis prietenilor dumneaei scrisori prin posta calare. Hai sa nu ne mai ascundem atata dupa deget. China a facut ceea ce au facut toate celelalte tari dezvoltate inaintea ei, si a facut-o intr-un ritm ametitor de rapid. Motivul pentru care totul este la o scara atat de larga in China este la mintea cocosului: daca aduni populatia Europei, a Canadei, a Australiei si a Noii Zeelande, a Koreei si a Japoniei tot mai ai vreo suta si ceva de milioane de locuitori pana sa atingi numarul de locuitori din China. Personal, mi se pare o ipocrizie sa ignori faptul ca SUA, singurul stat care nu are nici o intentie sa semneze protocolul de la Kyoto, depaseste China ca procentaj de poluare pe cap de locuitor, si la fel sa ignori faptul - demonstrat* - ca aproape un sfert din emisiile de Co2 din China rezulta din productia de bunuri pentru export (*Tao Wang & Jim Watson: Who Owns China's Carbon Emissions? Tyndall Centre Briefing Note No. 23 October 2007, exista si pe net in format .pdf, il puteti consulta).

Si ca tot veni vorba de export, e daunator. Zau, foarte daunator. Si totul se duce in curtea Unchiului Sam. Ma si mir ca Unchiul Sam a observat, la cat de ocupat e sa se uite in curtea altuia.