In zilele urmatoare vor fi anunţaţi laureaţii Nobel pentru economie, iar predicţiile indică faptul că printre cei cotaţi cu şanse îi regăsim pe cei ai căror preocupări vizează economiile bahavioriste, dar şi spre politicile monetare, într-un an în care capitalismul însuşi este pus la îndoială, anunta AFP.
In analiza Thomas Reuters, primii posibili laureaţi în economie sunt Ernst Fehr, profesor şi director al Institutului de Cercetări Empirice în Economie la Universitatea din Zurich şi Matthew J. Rabin, de la departamentul de economie de la Universitatea din Berkeley, pentru contribuţiile lor în domeniul economiei behavioriste, incluzând aici probleme ca preferinţe de consum, cooperare şi echitate. Fehr, unul dintre cei mai cunoscuţi economişti, este constant preocupat de teme ca echitatea şi reciprocitatea socială, dar este cunoscut şi pentru contribuţiile la neuroeconomie, care dezvoltă domeniile finanţelor behavioriste şi al economiilor experimentale.
William D. Nordhaus, de la Universitatea Yale şi Martin L. Weitzman, de la Harvard University sunt cotaţi cu şanse la Nobelul pentru economie, pentru cercetările făcute în economiile ambientale, abordând în special schimbările climatice. Tradiţionala analiză cost-beneficiu aplicată de aceştia vizează reducerea încălzirii globale versus beneficiile încetinirii schimbărilor climatice.
John B. Taylor, precum şi Jordi Gali, director al Centrului pentru Cercetarea Economiilor Internaţionale de la Universitatea Pompeu Fabra din Barcelona, alături de Mark L. Gertler de la Universitatea din New York sunt cotaţi de Thomas Reuters pentru cercetările asupra politicilor monetare. Jordi Gali este unul dintre reprezentanţii macroeconomiei care se inspiră din teoria lui Keynes, unul dintre promotorii regulilor în politica monetară.
În 2008, laureatul Nobel pentru economie a fost Paul Krugman (foto), de la Universitatea Princeton. El a fost recompensat pentru "modelele de comerţ şi localizarea activităţii economice". Krugman a pus la punct o nouă teorie a comerţului internaţional,ce integrează analizele disparate referitoare la schimburile comerciale şi geografia economică.


Acest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergere