Lust, Caution

Este un film uimitor. Poate ca nu este cea mai buna replica de deschidere, dar, personal, o consider cea mai nimerita. Am vazut filmul cu aproape o luna in urma (la doi ani de la aparitia lui, la sfarsitul lui 2007), astfel ca nu pot oferi o recenzie "la cald", si este mai bine asa pentru ca Lust, Caution este unul dintre acele filme care se lipesc de tine, la care te trezesti gandindu-te chiar si in cele mai non-erotice momente (ca de pilda atunci cand faci piata sau iti carpesti o pereche de pantaloni) si care merita a fi "digerate" un pic mai mult. 

Am spus non-erotice facand referire la scenele extrem de explicite care au facut subiectul unor dezbateri mai mult sau mai putin amuzante pe pagina de imdb a filmului. Cum e posibil sa apara actrita principala cu par la subrat?! O  scena in care ea este linsa la subrat este musai gratuita si respingatoare! Apare sau nu un penis pe ecran?! Slava domnului ca un critic cu scoala ne-a lamurit ca nu apare, altfel am fi facut apoplexie... Cu tot respectul pentru publicul de orice fel si ale sale probleme de maxima importanta...oamenilor, putintel mai multa atentie si rabdare cand, intr-un puseu de generozitate, decideti sa improscati undele internautice cu intelepciunea voastra. Mai beti un ceai calmant, mai dati cu apa rece pe fata, ca nu-i bai, si-n plus riscul de plonjare ireversibila in penibil este foarte mare. 

Intorcandu-ne la oile noastre, trebuie spus ca filmul curge intr-un ritm extrem de lent. Sfatul meu: daca vreti sa va relaxati dupa o zi grea, lasati Lust, Caution pentru alta data (si pregatiti un pahar de vin, sa mearga mai bine). Ang Lee a facut dintr-o poveste de numai 57 pagini  un film de 157 minute (va scutesc de calcul, inseamna doua ore jumatate), si talentul incontestabil al regizorului se simte in "economia" filmului, unde pot sa spun ca nu am gasit nici o scena a fi inutila. Povestea, bazata pe fapte reale, nu-si pierde pentru nici o clipa consistenta, chiar daca ideea din spatele ei nu este tocmai noua - si, pana la urma, de ce ar trebui sa fie? 

Filmul urmareste povestea tinerei Wong Chia Chi (frumoasa, naiva si fragila, cum ii sade bine unei domnisoare) care in 1938 face primii pasi pe scena teatrului si pe care o regasim in 1942, jucand nu la cerinta publicului, ci la cea a rezistentei chineze, care planuieste asasinarea unui inalt oficial chinez, Dl Yee (fara prenume, cum ii sta bine unui domn misterios) colaborator al ocupantilor japonezi. Cum probabil ati ghicit, misiunea ei este aceea de a-l seduce si de a-l da pe mana "executantilor" si, asa cum va asteptati, misiunea se va dovedi cu atat mai dificila cu cat cei doi se apropie mai mult. 

Scenariul este unul de exceptie - necitind cartea, nu stiu in ce masura este meritul autoarei Eileen Chang sau al scenaristilor James Schamus si Hui-Ling Wang - nu atat prin forta narativa cat prin constructia personajelor, care reusesc sa surprinda, oferind in permanenta un alt chio, o alta masca, la un moment dat nici nu mai stii bine, si in acelasi timp sa ramana fidele, fiecare, demonilor lor. 

Wei Tai, aleasa dintre 10 000 de candidate pentru acest rol, in primul ei film de lung metraj, face dovada unui talent nativ. Nici o tusa nu este ingrosata in exces, nici un gest nelalocu lui. De altfel, desi intuiam directia povestii, pana aproape de final, intr-una dintre cele mai puternice scene din film (o scena cu o singura replica - "pleaca!") nu am putut sa-mi dau seama cat de bine isi juca personajul ei propriul ei rol. Un personaj intr-un cadru vulnerabil, in altul aproape feroce, dar mereu uman, cu toate nuantele de gri pe care le implica asta. Tony Leung face, in opinia mea, unul dintre daca nu cel mai bun rol din cariera, si in cazul lui alegerea nu e una usoara. Personajul sau este un amestec ciudat (sau din contra, date fiind circumstantele, firesc) de timiditate, tandrete, cruzime si pasiune, dublat de un extrem de acut simt de autoconservare. Jocul lui are ceva din cel al lui Marlon Brando, in Ultimul tango la Paris, in special in scenele de amor, si, cum bine a remarcat cineva, este prima oara cand un actor asiatic apare intr-o ipostaza atat de explicit sexuala, si dominanta pe deasupra.

Revenind la aceste scene, regia este de exceptie (si am vazut destule scene proaste ca sa vad diferenta): intensitatea luminii este perfect aleasa si dirijata asupra actorilor, ritmul, miscarile, micile detalii pe care Ang Lee le suprinde (cum ar fi actul de sfasiere a lenjeriei intime care se impotmoleste in micile inchizatori - ce femeie, sau mai bine zis, ce barbat nu cunoaste acest dulce cosmar? :) ) totul este gandit pana la ultimul detaliu si totul are o semnificatie.

Cu regretul ca timpul nu mi-a permis o recenzie mai amanuntita (si mai buna), si cu speranta ca o sa descoperiti un film care sa va placa, semnez de la revedere pana data viitoare, cand tot de cinematografia chineza vreau sa ne ocupam. Care scot pana si trailere bune, luati de vedeti:
 


Gasiti si un interviu cu regizorul Ang Lee despre film aici, daca nu v-am plictisit eu deja, si ar fi pacat. :)