Nu are rost sa ma revolt( a nu stiu cata oara) in legatura cu incapacitatea noastra de a ne recunoaste, pretui si promova valorile.
Voi incerca sa redau simplist un sentiment de mandrie, poate umbrit de mahnirea de a nu fi in stare sa definim valoarea, care m-a incercat atunci cand am vizitat atelierul lui Brancusi, de langa Centrul Pompidou din Paris.
Chez Brancozi( caci asa pronunta francezii, considerandu-l de al lor) este un loc primitor dar in care te simti totusi mic si umil in fata maretiei operelor inaltatoare, a perfectiunii formelor.
Brancusi…
S-a nascut in Romania, la sfarsit de secol XIX( 1876) dar \si ajunge la Paris in 1904. Incepand cu 1928, va locui si crea in atelierul situat in al XV-lea arondisment al Parisului.
Acesta este atelierul pe care in incredinteaza, alaturi de opere, mobilier, aparatul lui foto…cu burduf, statului francez in 1956. Singura conditie era angajamentul muzeului National de arta Moderna de a-l reconstrui.
Cel care s-a ocupat de reconstructie si de redarea originalitatii spatiului a fost Renzo Piano, care a reusit sa transmita unitatea creata de Brancusi in operele sale ( Renzo Piano ne vise pas a faire œuvre d’ethnologue en recomposant dans les moindres détails la configuration du lieu , mais à transmettre l ¨unité créé par Brancusi entre ses sculptures dans l¨ espace de l¨atelier , www .centrepompidou.fr)
Datorita acestor oameni care au inteles si apreciat creatiile lui Brancusi, putem sa admiram franturi din ce a insemnat etapa precreatie a marilor opere. Doar vazand numeroasele incercari de a atinge sublimul prin Maiastra sau Mlle Pogany, vom privi mai atent sculpturile.
Sau poate vom privi nepasator(i) si vom face din nou un top al Marilor Romani in care unii, a caror nume nici nu merita pronuntat, vor privi de sus inspre Brancusi. Si cred ca in astfel de momente si eu as pronunta Brancozi !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu