Responsabilitatea pierdută

În cursul a o sută de ani, aria de acoperire a știrilor din mass-media s-a extins de la teritoriul unui stat sau al unui grup de state (Europa, să zicem) la întreaga  lume cunoscută de omenire. Astăzi putem să fim solidari cu tibetanii sau cu chinezii, putem să ”vedem” - fragmentat și decontextualizat - problemele din Africa, etc. Puși în fața unor astfel de probleme/dileme, de multe ori putem simți chemarea datoriei. Implicarea emoțională poate deveni atât de mare încât să ne dorim să facem ceva și verbal să ne exprimăm proiectul sau cel puțin adeziunea. În același timp, suntem părtași pe plan local la un refuz al problemelor ”din propria ogradă”: scârba de politică, proliferarea prejudecăților etnice și sociale,  bagatelizarea dialogului public etc. Responsabilitățile trec granițele României prin imigrare, programe de voluntariat. O fi mai nobil acum să militezi împotriva pescuitului excesiv din mările orientale decât să faci pe voluntarul împotriva sărăciei și ignoranței din România? A fi responsabil în interiorul statului al cărui cetățean ești (modelul solidarității naționale) va pierde din importanță în locul unui model de responsabilizare mondială (modelul solidarității umane). Oamenii cu posibilități financiare și charismatici (cum a fost, de exemplu, Michael Jackson) au inițiat programe în virtutea acestei solidarități la scară globală. Totul bine până aici (viitorul Pământului se anunță, pe schema aceasta, unul mai pașnic), dar am impresia că românii au tendința să se repeadă la desert înainte să încerce terciul servit la masa lui de român, că nu mai știu care e ordinea ierarhică a responsabilităților. Și la nivel local văd niște mutații, dar despre ele, altădată.